Fie că vorbim de festivaluri, de concerte sau de evenimente mari unde audiența este compusă din mii de persoane, acoperirea pe rețele sociale este un indicator de performanță important pentru organizatori. Dar ce faci când oamenii rămân fără baterie la telefon? Am propus mai jos o soluție foarte simplă care te poate ajuta să scapi de această problemă și să obții maximum de expunere… Pentru început… Ce experimentează audiența odată ajunsă la eveniment? Să luăm exemplul unui festival: oamenii vin, își validează biletele, primesc o brățară sau un cod de acces și de obicei intră într-o zonă foarte largă unde se formează grupuri, discută, vizitează standurile amplasate în zonă, mănâncă etc. Mai simplu, se familiarizează cu vibe-ul evenimentului. De obicei evenimentele de genul acesta oferă și spații de campare pentru cei care doresc să rămână pe toată perioada și optează pentru o variantă de cazare low cost. Însă tocmai pentru că evenimentul se desfășoară într-un spațiu neconvențional unde este nevoie de multe resurse pentru a-l face funcțional, au loc și momente în care oamenii nu au unde să își încarce telefoanele sau laptop-urile. Aceasta este una dintre provocările cu care se confruntă organizatorii de evenimente mari și se poate transforma într-un motiv serios pentru care numărul de fotografii de la eveniment ar putea să scadă considerabil… să nu mai vorbim de ”low batery anxiety” cu care se confruntă 9 din 10 persoane în prezent, scrie prnewswire.com. Bun. Soluții… Stațiile mobile de încărcare reprezintă o tendință importantă pentru evenimentele mari, o gură de oxigen atât pentru organizatori, cât și pentru participanți. În cele mai multe cazuri evenimentele care oferă genul acesta de facilitate, în mod gratuit, primesc reacții pozitive din partea participanților. Pentru că, să fim seriosi, să îți poți încărca telefonul în timpul unui festival, e ca și cum cineva ți-ar salva viața, mai ales dacă vorbim de Generația Z sau Digital Natives pentru care prezența constantă în mediul virtual este un stil de viață în sine. Pe lângă faptul că pot să shareuiască în continuare fotografii în grupurile lor preferate sau pe rețelele sociale, atunci când au posibilitatea să își încarce telefonul constant, participanții pot să verifice în timp real programul evenimentelor și să profite în cel mai bun mod de experiența pe care v-ați propus să le-o oferiți. Ceea ce, la final, crede-ne, va conta foarte mult. Stații perfecte pentru evenimente mari La evenimentele mari, un cuvânt cheie este securitatea. Astfel, un tip de stație potrivită pentru genul acesta de evenimente ar fi una de tip charging locker, care este dispusă sub forma unor casete care se pot închide cu o cheie obișnuită sau electronică, astfel încât vizitatorii să își poată lăsa telefoanele în siguranță la încărcat și să se bucure de eveniment fără griji. În același timp, dispunerea acestor stații poate fi gândită în cele mai creative moduri posibile astfel încât brandurile partenere la eveniment să poată transmite mesaje de impact, având în vedere că cea mai mare parte a oamenilor care vin vor avea nevoie să îți încarce telefonul măcar odată. Astfel mesajul va fi asimilat într-un mod pozitiv întrucât oamenii vin din proprie inițiativă să își încarce telefoanele, iar brandul care se va comunica prin intermediul acestor stații de încărcare va putea beneficia de un capital de imagine foarte bun. Cum spuneam, prin simpla instalare a unor stații de încărcare pentru telefoanele mobile, în cadrul evenimentului pe care îl organizezi acoperirea pe rețelele sociale va crește, în plus generezi impact pozitiv și în rândul participanților și în rândul brandurilor partenere. Vrei și tu energie creativă? Cere aici. Comments are closed.
|
despre NOISuntem agenție de producție creativă, activând în industria marketingului și comunicării de 18 ani, cu experiență în livrări concrete și suport pentru activări de brand. În plus... avem idei Categories |